Dupa o lunga perioada in care nu am putut sa vad nici macar inceputul vreunui film, am gasit 2 ore libere pentru Pan’s Labyrinth. Cat ma bucur ca am facut-o.
Povestea este destul de simpla, o fetita, Ofelia, ajunge alaturi de mama sa la o ferma retrasa din nordul Spaniei, unde il intalneste pe tatal ei vitreg, Vidal, care este capitan in armata fascista a lui Franco, delegat acolo pentru a inlatura ultimii rebeli republicani refugiati in munti.
Ofelia este pasionata de carti cu povesti si isi gaseste refugiul fata de violenta din jurul ei citind si traind ulterior povestile din cartile la care tine atat de mult. Insa, din nefericire pentru ea, si in lumea povestilor este la fel de (daca nu si mai) neagru ca in lumea reala.
Violenta razboiului, si a lumii inconjuratoare in general, se oglindeste in fanteziile fetitei, iar personajele nu sunt clar definite ca bune sau rele, cel mai bun exemplu fiind chiar faunul (Pan) din titlu. (Titlul original al filmului este “El laberinto del Fauno”)
Del Toro (Guillermo, care a regizat si Blade II si Hellboy) a spus intr-un interviu ca acest film poate fi privit ca o continuare a filmului sau din 2001, The Devil’s Backbone. Legatura e insa doar vag tematica, fiecare fiind un film de sine statator.
Actorii se descurca de minune, Ivana Baquero in rolul Ofeliei duce pur si simplu filmul in spate, printr-o prestatie extraordinara, dovedind ca noua generatie de actrite nu este pierduta in totalitate, intre Lindsay Lohan, Hilary Duff si gemenele Olsen existand si tinere actrite care dau dovada de talent si care ar trebui urmarite si pe viitor, putand mentiona intre ele si pe Dakota Fanning (care sper sa nu se piarda intre blockbusterele hollywoodiene) sau Jodelle Ferland (care se descurca in Silent Hill in ciuda scenariului un pic greoi, iar in Tideland este pur si simplu show-stealer).
Ca tot veni vorba de Silent Hill (da, mi-a placut, sue me ), avem si aici de a face cu cativa monstrii destul de speciali pe care va las pe voi sa ii descoperiti.
Si tot ca in Silent Hill(sic), Guillermo Navarro realizeaza prin imagini o lume viscerala, dureroasa si mirifica in acelas timp, atat pe plan real cat si pe plan imaginar, incarcata de culori umede si imagini sepia.
Filmul este o combinatie exceptionala de fantasy (Lord of the Rings, Chronicles of Narnia), film istoric de razboi si oricare film horror new-gen (Saw, Hostel).
Prea violent sa fie un fantasy pentru copii, prea fantasy si prea istoric sa fie apreciat de fanii horrorului, acest film este o combinatie perfecta a celor de mai sus fiind printre cele mai bune (daca nu cea mai buna) drame ale anului.
Merita vazut daca aveti ocazia, dar va avertizez ca nu e deloc usor de vazut, iar cei cu inima sau stomacul slab mai bine se uita la un film Disney. Dar daca va faceti curaj si il vedeti, nu veti regreta nici o secunda.
